Cozi interminabile la corturile și standurile cu ceaune pline de fasole cu ciolan sau cârnați, ori la sarmale cu mămăliguță pe lângă vinul fiert, sau la grătarele cu ceafă, cârnați și mici stropiți cu bere. Dacă te uiți bine, vezi cam același tip de persoane care se înghesuie și la pupat moaște sau la târâș în genunchi prin biserici, în tot restul anului. Și tot tărăboiul ăsta, în plin post al Crăciunului. Dar ce contează, doar e Ziua Națională a României. S-a dat dezlegare și n-am aflat eu? Nu cred, dar asta-i ipocrizia specifică românilor, la fel ca expresia, prea des folosită, „dă-l dracu’, Doamne iartă-mă!”.
Adevărul este că e total aiurea pusă ziua asta în luna decembrie. Pe de-o parte e post și nu s-ar cădea să ne îmbuibăm cu bucatele tradiționale, asta dacă am fi sinceri în credință, nu doar declarativ. Pe de alta parte e frig, ploaie, lapoviță sau viscol, ninsoare și altele câte s-au mai petrecut în ultimele 33 de aniversări decembriste. Suntem lipsiți de bucuria de a ne reuni în spații largi, cu un prilej festiv, de a rezona pozitiv, de a simți apartenența și coeziunea națională și asta e frustrant, pare un plan intenționat de deznaționalizare.
Daca dăm timpul înapoi să vedem când, cine și în ce condiții a stabilit data de 1 decembrie ca zi națională, iată ce a consemnat istoria:
În urma evenimentelor tensionate din Târgu Mureș din martie 1990 și a agitației minerilor între 13 și 15 iunie 1990, Parlamentul României a decis la 31 iulie 1990 să abroge Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949, prin care ziua de 23 august era desemnată ca sărbătoare națională, înlocuind-o cu data de 1 decembrie.
Deși alegerea datei de 1 decembrie, prin Legea nr. 10 din 1990, a fost lipsită de explicații clare, aceasta pare să facă referire la momentul unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, la Proclamația de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Această alegere a fost percepută ca o ofensă la adresa comunității maghiare din România, pentru care a reprezentat și un afront politic.
Actul, adoptat de Parlamentul preponderent dominat de FSN și semnat de Ion Iliescu, a avut ca scop nu doar descurajarea atașamentului față de tradiția monarhică a României, legată de sărbătoarea istorică de pe 10 mai, ci și contracararea cererii opoziției anticomuniste de a face din 22 decembrie o sărbătoare națională.
Din dorința de a evita un scandal pe plan extern, politicienii români au luat în considerare schimbarea acestei date cu alta semnificatvă din primăvară sau vară, dar nu s-a ajuns încă la un consens în această privință.
Așa că, mă întreb, asta-i zi națională, în post și frig? S-au găsit unii să facă pe deștepții că știu ei mai bine ce-și doresc românii, și să le ia bucuria picnicului la iarba verde cu mici și bere, din august, să-l pună iarna, în post. Parcă ne pasă nouă de simboluri patriotice, vrem doar un prilej de sărbătoare împreună, afară, să ne simțim laolaltă într-o bucurie comună, nu să cer dispensă de la popă ca să bag o fleică-n gură.
În concluzie, mămăligă plăcută la mulți ani, românilor!