Nu, nu e o declaratie narcisista si (din pacate) nici macar o constatare a reprezentantelor Evei. E doar realitatea crunta cu care ma confrunt de cate ori ajung pe o balta, parc, etc.. Devin instant donator de sange pentru toate zburatoarele, taratoarele si saritoarele din balarii.
Asta e, sunt apetisant, am sange dulce, grupa B3, zisa de betivi. De data asta insa au intrecut masura. Camuflat din cap pana-n picioare, au gasit totusi un deget liber si in cateva secunde au pompat mai ceva ca sistemele de irigatii nationale ale ministrului Petre Daea. Asta a fost sambata dimineata. Acum e luni si am inceput sa-mi pot flexa putin degetul.
Iata acum si dilema pescarului: ne dam si pe maini sau nu cu substante impotriva insectelor? Daca da, mirosul si gustul oribil se vor transmite automat nadei si momelii pe care le manevram, caz in care… adio peste. Daca nu… suportam chinul si eventualele consecinte neplacute, chiar periculoase?!
Raman cu dilema, invidiindu-i pe cei care sunt ocoliti de vampirii astia minuscului, si nu pot decat sa sper ca agresorii mei au murit in chinuri, intoxicati cu tonele de medicamente pe care, cu darnicie suspecta, mi le-a prescris cardiologul (asta e o alta poveste interesanta cu vampiri 😀 ).