Naţie fără reacţie

Ceausescu a murit in ’89 ?

   Anual, in preajma Craciunului si cu intensitate din ce in ce mai crescuta pe masura trecerii anilor, se dezbate subiectul corectitudinii judecarii si executarii lui Ceausescu. Se pare ca ne mustra constiinta. Constiinta unui popor crestin, ajuns, dupa 25 de ani de la acel moment, plin de regrete si frustrari pentru gestul facut, pentru bucuria vinovata simtita atunci, intr-o zi sfanta, constient acum de inutilitatea crimei comise sub imperiul spaimelor si mai apoi a euforiei induse (o stim deja) de cei care au pus la cale pseudorevolutia si executia rapida. Intre timp ne-am dat seama cum si cat am fost manipulati, chiar si numai din faptul ca atat de multi morti au fost dar niciun terorist dovedit. A fost un prim experiment facut pe poporul roman, unul de manipulare moderna in masa cu ajutorul televiziunii. Alte experiente dureroase aveau sa vina peste noi in urmatorul sfert de veac, pentru ca ne-am pus eticheta de cobai, de natie fara reactie.
 
   Antena 3 a pus la cale un demers jurnalistic, laudabil de altfel prin amploarea si personalitatile respectabile participante, o asazisa reeditare a procesului Ceausestilor, care s-ar fi vrut de data asta daca nu corect juridic, macar impartial in analiza faptelor si vinovatiilor. Desigur ca nu s-a putut nici macar apropia de ideea de caracter juridic, decat poate doar prin prezenta unor juristi de marca in completul de… microfoane, pentru ca a fost o emisiune cladita pe baze preconcepute, de vinovatie, o emisiune condusa, conform uzantelor actuale (!) de procuror (Dana Grecu si-a asumat rolul), nu de judecatori (Bolcas si Andon), cum ar parea firesc. Apararea (Doru Viorel Ursu) desigur, a avut foarte putin dreptul la cuvant sau martori. Pare cunoscut simptomul DNA-ului actual? culmea, infierat pana de curand chiar de realizatoare!

 
  Nu doresc insa o analiza a emisiunii, ci vreau sa intaresc ideea ca Ceausescu nu si-a luat puterea singur, i-a fost data de lingai, de cei din jurul lui iar lor le-a fost data de mai multi dintre noi, de cei pe care noi i-am ales sa ne reprezinte si care si-au luat o parte din putere la randul lor. Iar vinovatii principali suntem NOI TOTI! Pentru ca le-am tolerat abuzurile si deviatiile, pentru ca am fost incapabili de solidaritate si reactie, pentru ca ne-am complacut pe principiul “capul plecat, sabia nu-l taie“. Eu eram suficient de matur in anii ’80 cat sa fi avut posibilitatea sa iau pozitie, la nivelul meu desigur. Dar nu am facut-o din aceleasi motive pentru care nu au facut-o nici ceilalti. De frica, din neincredere in apropiati si din lasitate, justificata prin statutul de familist si alte pretexte marunte in comparatie cu perspectiva libertatii. Am puterea sa recunosc asta dar ma intreb cat de mult greseam atunci? In prima parte a anilor ’90 as fi zis ca mult dar acum, dupa 25 de ani… inca ma intreb ce libertate am dobandit? Mi-a folosit mie intr-adevar, adica in mod existential aceasta libertate? As fi putut trai in continuare in regimul comunist? Diferentele nu sunt mari. Poate o vizita in strainatate faceam sau nu, asta nu cred ca e o mare pierdere. De foame doar ne vaitam dar nu muream. In mod sigur am fi dus-o totusi, cu timpul, un pic mai bine pentru ca datoria externa tocmai se terminase de achitat, industria mergea bine, pietele arabe ne erau deschise si export agricol nu prea faceam in ceea ce urma sa devina piata europeana. Ceausescu oricum nu o mai ducea mult iar modelul comunist rus sau chinez ne arata ca ar fi urmat inevitabil o deschidere. La schimb, revolutia ne-a transformat din tara producatoare in piata de consum, un consum girat de imprumuturile bancilor straine care au preluat de fapt si controlul guvernelor. Tot ce s-a putut fura s-a furat si astfel a aparut o clasa de imbogatiti fara merit, o clasa mafiota mult mai dura si mai nemiloasa. In paralel, noua clasa politica generata de revolutie a inceput sa se cearna si sa-si impleteasca interesele, pana la suprapunere in multe cazuri, cu cele ale imbogatitilor, devenind extrem de ermetica. Multi ani s-au succedat la conducere aceleasi figuri, cu doctrine diferite declarate dar cu una singura reala – a banului si interesului propriu. Si atunci ma intreb, e mai bine, la fel sau mai rau? La nivel individual poate fi mai bine sau mai rau dar ca popor am pierdut tot, de la avantajul datoriei externe zero si al pozitiei privilegiate economic si geo-strategic in zona est-europeana, la respectul de sine.
 
   Ceausescu a avut si multe merite dar acel Ceausescu al deceniului 9, acela doar, pe care tinem in vinovatia noastra sa ni-l amintim ca tiranic, nu e doar un conducator bun de condamnat si executat. El a fost un simptom al unei natii fara reactie. Acel Ceausescu generic nu a murit in ploaia de gloante, ne-a bantuit, ne-a condus si ne-a umilit in ultimii 25 de ani, mai mult, mai rau si mai pervers, luand diverse chipuri, servit de aceeasi securitate cu initiale schimbate si inconjurat de aceeasi nomenclatura, denumita dupa caz camarila, mafie politica sau baroni. A trait pana acum pentru ca am ramas o natie fara reactie, nu ne-a schimbat nicio lovitura, nicio batjocura, nicio umilinta. Iar atunci cand am avut reactii, ele au fost tot cele scontate, dirijate, manipulate. Romanii au un mare defect, se prind greu si uita repede.
 
   Si ca o confirmare a pledoariei mele, subliniez concluzia acestei dezbateri-proces tv, pusa la final de maestrii Andon si Bolcas: “Sentinta se amana”! Adica mai avem de tras pana ne spalam pacatul colectiv din Sfanta zi de Craciun.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.