Ati auzit de “copiii de zece”? Desigur! Se gasesc in fiecare scoala, aproape in fiecare clasa, toti am avut asemenea colegi. Nu contesta nimeni ca suntem un popor inzestrat, cu valori autentice si cu un patrimoniu genetic formidabil dar copiii de zece pe linie bat putin spre geniu. Tocmai asta devine ciudat, densitatea de genii pe cap de locuitor. Chiar sa credem ca sunt atat de multi elevi care exceleaza la absolut toate materiile? Adica sunt matematicieni din nascare, priceputi la fizica si chimie, poligloti, supersportivi si privighetori la muzica iar pe deasupra, comportamentul este conform educatiei princiare primite? E foarte greu sa crezi ca au toate dotarile la superlativ, non-stop, zi dupa zi, an dupa an, pe tot parcursul scolar. Sunt convins ca aceste exceptii exista dar in niciun caz la nivelul statistic dn cataloagele scolare.
Deunazi am purtat o conversatie cu meditatoarea de engleza a fiicei mele. E in clasa a VI-a, anul II de studiu si invata dupa manuale pentru anul V de studiu. Unii parinti si-au dat copii la meditatii incepand din clasa I dar chiar si acestora le vine greu sa rezolve temele solicitate, care devin din ce in ce mai mult teme pentru parinti sau meditatori. Asadar, am discutat situatia cu “teacher”, care este de curand si profesoara si am intrebat-o daca si la scoala unde preda se practica acest sistem decalat de studiu si cum se descurca elevii? Cum de iau unii zece pe linie?! Cu o sinceritate dezarmanta si usor stanjenita, tanara a recunoscut ca este “presata” de diriginta sa acorde note maxime unora, ajungand de multe ori chiar sa le transmita rezolvarea temelor ori subiectele lucrarilor. Dar pe diriginti ce-i indeamna sa stimuleze mentinerea nivelului maxim de notare pentru acei elevi? Nu pot decat sa banuiesc, sa speculez ca e vorba tot de “stimulente” din partea parintilor… Hai sa fim seriosi, stim sigur ca asa este. De obicei sunt cei pe care ii vezi cvasipermanent roind in jurul scolii, prezenti la toate sedintele, mereu cu initiative, eventual presedinti ai comitetelor de parinti, cei care vin primii si pleaca ultimii de la adunari, avand tot timpul ceva de susotit cu diriga sau invatatoarea, comisionari voluntari si cu atitudine de prieteni intimi ai cadrelor didactice. De obicei isi fac simtita prezenta pana in cancelarie si biroul directorilor, pe care nu pierd ocaziile (festive) sa le umple cu flori si dulciuri. Asa se cladesc cariere scolare de zece, nu neaparat prin mita, desi inca e la moda cata vreme bugetul invatamantului e subtire, ci printr-o solicitudine care obliga. Variantele celelalte sunt: atentiile materiale sau/si influenta functiilor parintilor.
Elevii sunt astfel asigurati de zece pe linie. Chiar daca sunt elevi straluciti, sunt scutiti de emotia oricarui esec si sunt tolerati la materiile care nu le vin manusa. Drumul le este netezit de eforturile parintilor iar ei constientizeaza mai devreme sau mai tarziu acest lucru si si-l insusesc ca fiindu-le cuvenit, ca normalitate. Asta se intipareste insa in formarea caracterului si personalitatii viitorului adult, care nu va avea scrupule sau reticente in utilizarea mijloacelor de influenta si coruptie pentru atingerea scopurilor. Mai mult chiar, va avea si asteptari in acest sens, odata ajuns in posturi si functii cu influenta.
Acestea sunt pericolele la care isi expun parintii odraslele, din inconstienta, ambitie si dorinta personala de a se impauna cu rezultatele copiilor, nemeritate intotdeauna pe deplin. Justificarea pe care o au e stupida: “e nevoie de medie mare ca sa intre la o scoala sau liceu bun”. Dar ceilalti, colegii lor, dintre care unii sunt poate la fel de buni, cu ei ce se intampla? Se gandeste cineva la modul dureros si traumatizant in care percep ei nedreapta apreciere a adultilor? Pentru aceeasi greseala ei sunt taxati cu o nota scazuta, copiii de zece nu. In cel mai rau caz sunt amanati cu notarea pana intr-un moment cand vor fi in forma. Aceasta categorie va dezvolta adulti apatici, fara asteptari, lipsiti de initiativa si forta de actiune. Ei vor fi primii dispusi sa-si paraseasca tara, in speranta gasirii, nu neaparat a unei bunastari materiale, ci a decentei.