Aventuri cu repetitie de anul nou la ING

Deschid intr-una din ultimele zile ale anului proaspat incheiat casuta postala si ma izbeste un anunt publicitar de la susnumita banca. Spam asumat, doar ca de data asta m-a tentat webcardul pe care-l propuneau si cum am avut cateva probleme la achizitii de pe net pe motiv ca sunt roman iar ING promitea ca acest tip de card nu va fi refuzat, mi-am zis… sa aplic. Zis si facut. In doua minute primeam deja e-mail-ul de confirmare ca totul e ok si voi fi anuntat cand sa ma duc sa-l ridic de la sucursala unde sunt “inregimentat”. Bun!

Dupa doua zile ma suna cu noaptea-n cap, pe la 9, o duduie de la banca. Prin somn o aud zicandu-mi ca pot trece sa-mi ridic cardul. Bolborosesc o multumire dar prematura, pentru ca imediat imi spune ca trebuie sa am la mine si codul pe care il primesc prin posta. Brusc ma izbesc in procesoare amintiri estompate sau ce zic eu, chiar sterse din memorie, ale unei situatii trase la indigo din urma cu fix un an:

 

– Buna ziua, as dori un webcard.

– Se rezolva. Aplicati on-line si puteti sa-l ridicati de la sucursala dumneavoastra obisnuita…. Dupa doua zile: 

– Gata a sosit cardul dar sa aveti si codul primit prin posta.

– Care cod?

– Primiti unul de identificare.

– De ce? Nu ajunge cartea de identitate sau faptul ca deja sunt client? Si de ce nu aveti acolo codul, de ce-l trimiteti prin posta?

– Regret, asta-i politica de securitate. Nu putem tine in acelasi loc si cardul si codul dar stati linistit, il primiti prin curier in cel mult 24 de ore.

Ceva mai stupid nu mi-a fost dat sa aud dar ma rog, am inghitit-o ca nu aveam incotro.

Trec 24, 48, 72 de ore… ma enervez.

– Alo, sunt bla, bla… nu mi-a sosit codul desi pe site-ul ING scrie ca in cel mult 48 de ore…

– Cum nu l-ati primit? Inseamna ca nu v-a gasit acasa.

– Raspuns gresit. De trei zile nu m-am miscat din casa pe motiv de raceala.

– Atunci lasati-ma sa vad ce s-a intamplat.

In ziua aceea nu s-a mai intamplat nimic. A doua zi revin in forta:

– Tot eu cel cu bla, bla… Codul???

– Aaaaa! Da domnu’, am vorbit sa va trimita unul nou (de parca as fi avut deja unul vechi) si il primiti pana maine.

24, 48, 72 de ore… nimic. Cu nervii ajunsi la paroxism pentru ca aveam nevoie sa achizitionez o placa de baza pentru server pe care nu o gasisem decat la o singura firma in Germania (ultima bucata) dar de la care nu puteam cumpara cu alta forma de plata, mi-am schimbat pozitia:

– Alo, sunt eu, bla, bla… stiti ceva, nu mai vreau webcardul! Anulati comanda.

– Nu se poate, codul v-a fost emis, trebuia sa-l primiti, nu poate fi anulat.

– Bun, atunci sa-l folositi sanatoasa, ca pe mine nu ma mai prindeti pe la sediu si probabil ca azi voi goli contul la care am sa si renunt. Dupa 3 minute suna telefonul.

– Sunt sefa de la filiala… va rugam sa ne scuzati dar bla, bla…

– Vreau sa anulez comanda cardului.

– Nu se poate! Trebuie sa o faceti conform procedurilor.

– Bine, am sa ma loghez pe net si am sa va transmit solicitarea.

– Nu se poate on-line. Trebuie sa veniti la sediu sa completati o cerere.

– Sunteti sigura? Pentru ca daca sunt obligat sa ma deplasez, atunci ma duc direct la sediul central dar depun si o plangere pentru neglijenta de care dati dovada, precum si o actiune judecatoreasca prin care sa solicit daune pentru intarzierea care mi-a prejudiciat afacerea. Nu cred ca va aranjeaza.

– Aaaa… sa vad ce pot face. … Dupa doua minute suna din nou. …Problema dumneavoastra a fost rezolvata. V-am anulat solicitarea. Va mai putem ajuta cu ceva? Nu, sigur? Atunci va urez o zi buna si Craciun fericit!

De data asta, dupa primul soc al trezirii la realitate, am avut inspiratia sa-i spun sa verifice intamplarea subsemnatului de acum fix un an. Se pare ca a dat rezultate sau din intamplare, chiar si-a facut curierul treaba. Cert e ca in 24 de ore aveam codul. Era insa prea tarziu sa mai trec pe la banca. Inchisesera pentru revelion. Dimineata insa ma voi prezenta cu el in dinti si sper ca dupa un an, sa intru in sfarsit in posesia cardului. Din pacate, acum s-a golit contul, nu mai prea foloseste la ceva. :))

PS Multumesc unchiului din Germania a lui Maxx, care anul trecut, in ajun de Craciun, alerga pe la magazin sa-mi cumpere placa de baza cu banii trimisi prin Western Union. Asta e insa o alta intamplare. Aia nu vroiau sa-i dea marfa pe motiv ca o retinuse cineva din Romania pe net. Cu toate ca-i dadusem e-mail prin care-i explicam ca va veni persoana X cu buletinul in mana si bani cash sa ridice placa in numele meu, refuza sa o vanda pe baza faptului ca nu putea fi sigur ca eu sunt cel care ma pretind a fi. Bine ca nu mi-a cerut pana la urma sa vin personal dupa ea.